Biserica "Sfântul Ioan Evanghelistul"

Publicat

Hramul noii biserici este sărbătoarea "Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan", prăznuită la data de 8 mai în fiecare an. Biserica cea mare este o clădire din cărămidă, în formă de cruce, cu lungimea de 25 de metri și lățimea de 7 metri, iar în zona absidelor de 11 metri. Structura de rezistență este din stâlpi de beton.

Noua biserică a Mănăstirii Vlădiceni a fost sfințită la data de 23 mai 1999 de către mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Daniel Ciobotea. Ulterior au fost construite anexele gospodărești: casa monahală și câteva căsuțe din lemn pentru pelerini, precum și un edificiu care adăpostește o ferma-gospodărie a Centrului Eparhial Iași. Pictarea interioară a bisericii și a pridvorului deschis a avut loc în anul 2004.

Hramul noii biserici este sărbătoarea "Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan", prăznuită la data de 8 mai în fiecare an. Biserica cea mare este o clădire din cărămidă, în formă de cruce, cu lungimea de 25 de metri și lățimea de 7 metri, iar în zona absidelor de 11 metri. Structura de rezistență este din stâlpi de beton.

Intrarea în pronaos se face printr-o ușă din lemn de stejar sculptat. Pridvorul deschis este spațios, susținut de patru stâlpi în față și de câte alți doi stâlpi în părțile laterale. Pardoseala bisericii și pridvorului este din marmură. Acoperișul, din tablă zincată, are streșinile foarte largi. Biserica este pictată în tehnica frescă.

Pronaosul foarte spațios este luminat de două ferestre pe zidul din sud și alte două pe cel nordic. Și în pronaos sunt doi stâlpi masivi marginali, pe care se sprijină arcadele ce susțin cele două bolți circulare. Deasupra pronaosului se înalță două turle deschise, octogonale, luminate de câte trei ferestre la sud și la nord.

Naosul cu absidele largi și adânci este luminat de câte o fereastră la sud și nord. Are deasupra o turlă deschisă cu baza pătrată și două etaje octogonale, luminate de patru ferestre. Se delimitează de pronaos prin doi stâlpi masivi marginali. Catapeteasma este din lemn de stejar sculptat. Altarul este luminat de o fereastră la est.

Citește alte articole despre: